Roma, Mourinho, suporterii și primul trofeu european din istoria clubului

Atunci când “The Special One” Jose Mourinho a semnat cu AS Roma, marea majoritate a microbiștilor din toată lumea fotbalistică s-au grăbit să anunțe prematur, cu răutate, sau poate invidie, un alt eșec din cariera portughezului, considerat a fi intrat pe o pantă descendentă, după experiența mai puțin placută, de 1 an și jumătate, de la Tottenham Hotspur.

Dar noul patron al clubului AS Roma, din 2020, miliardarul american Dan Friedkin, cu afaceri în valoare de peste 4 miliarde de dolari din vânzari de autoturisme Toyota, dar și din ospitalitate sau entertainment și producție de film, a gândit altfel, altceva și mai presus de regulile nescrise ale soccer-ului, nu ale fotbalului american.

Prima mutare majoră a magnatului american a fost numirea la începutul anului 2021 a unui nou Director Sportiv în capitala Italiei, nimeni altul decât artizanul ultimelor succese ale clubului Benfica Lisabona din ultimii 4 ani, portughezul de doar 37 de ani Thiago Pinto. Investițiile în jucători nu au fost mari, fiind preferate multe împrumuturi cu opțiuni de cumpărare, dar noua strategie de management impusă de sus și-a aratat pretențiile și direcția de top prin semnarea unui contract pe 3 ani cu Jose Mourinho, la începutul lunii mai a anului 2021.

Schimbarea de mentalitate de la echipă s-a putut observa imediat, deși rezultatele au fost fluctuante, cu meciuri bune, dar și cu înfrângeri uimitoare contra unor echipe din subsolul clasamentului sau chiar nou promovate. Jose a cucerit imediat orașul, fanii, jucătorii, continuându-și relația deosebită cu presa din perioada interistă, deși parcă puțin mai cumpătat și calculat în declarații, probabil de la vârstă și maturitatea exemplară.

Odată cu startul sezonului 2021-2022, au apărut și niște transferuri frumoase, dar nu răsunătoare, englezul Tammy Abraham, de la Chelsea, pentru 40 milioane de Euro, albanezul Maresh Kumbula, de la Hellas Verona, pentru 26,5 milioane Euro, Roger Ibanez în valore de 9 milioane de Euro, de la Atalanta Bergamo, uzbecul Eldor Shomurodov, 18 milioane Euro, care făcuse un sezon anterior bun la Genoa și, nu în ultimul rând, consolidarea filierei portugheze prin portarul Rui Patricio, de la Wolverhampton și împrumutul lui Sergio Oliveira de la FC Porto, cel care i-a eliminat aproape de unul singur pe rivalii Juventus din Champions League.

Roma nu a impresionat nici de această dată în campionatul intern, terminând pe locul 6, calificabil în Europa League și fiind eliminată repede din Coppa Italia. Ceea ce a impresionat au fost însă unitatea de grup, disponibilitatea enormă la efort și sacrificiu, concentrarea în momentele cheie ale jocului, capacitatea de a îngheța rezultatul și scorul, lăudabilă din partea unei defensive destul de fragile, ce a și clacat deseori, dar care s-a ridicat de fiecare dată și a luptat în continuare, impulsionată moral, fizic, gestural și verbal de către Mourinho.

Roma, orașul etern și suporterii

Pătimașii suporteri ai Romei, atât de înfometați de trofee, de la ultimul scudetto cu Totti și Batistuta în 2001 sau de la ultimele Cupă&Supercupă din 2008, au observat imediat schimbarea, și-au re-deschis sufletele către club și noua familie Mourinhiană și au umplut pănă la saturație Stadio Olimpico, cu o capacitate de 73,261 de locuri, cântând până la răgușeală imnul Romei și susținând frenetic pe Pellegrini și ai lui.

Romanistii adevărați, cei pentru care un campionat valorează cat 10 câștigate de granzii din cizmă, au mai simțit ceva, un fior ascuns, nebănuit și inexplicabil, un sentiment fragil și tremurător ca o lumânare în vânt, ca o barcă de lemn pe o furtună nimicitoare, cu riscul de a se stinge și a muri pentru totdeauna. Imperceptibil, dar real și dătător de speranță, acel fior a luat naștere în țara fiordurilor, Norvegia, pe un teren sintetic, la data de 21 octombrie 2021, acolo unde Roma lui Mourinho a încasat un 6-1 usturător de la Bodo/ Glimt în grupele noii competiții intercluburi europene UEFA Conference League, generând reacții pe masură și râsete până la urechi din partea detractorilor Specialului. Era clar, acest antrenor a îmbătrânit, s-a perimat, nu mai știe fotbal, sistemul folosit de el nu funcționează, Roma nu e de Mourinho și Mourinho nu are ce face la Roma, el nu costruiește echipe, ci doar le ghideaza către un success meritat pentru club și nemeritoriu pentru el.

Dar emoția era încă acolo, înauntru și adânc, fiorul traia, speranța nu murise iar capitolinii și-au revenit repede din pumni și au incheiat grupa Conference pe primul loc. Mai departe, în optimi au eliminat Vitesse Arnhem, 0-1 și 1-1 în retur, apoi sferturile de finală le-au scos în cale, întâmplator sau nu, același drum în Norvegia cea friguroasă și neprimitoare. Bodo/ Glimt eliminaseră până atunci echipe importante în Europa, ca Celtic Glasgow și AZ Alkmar, așa că misiunea era din ce in ce mai grea, coroborată cu experiența negativă din toamnă. Din nou eșec, 2-1, dar emoția din inimile giallo-rossi-ilor crescuse, flacăra de nedescris era mai mare și strălucea pentru a se pregăti pentru eternitate. Returul cu norvegienii a insemnat declic-ul și descătușarea unei emoții către pasiune, victorie cu 4-0 în fața unui ocean nemărginit de dragoste necondiționată, fanatism fotbalistic și pasiune pentru echipa iubită, într-o atmosferă. Goluri marcate de Tammy Abraham și un hattrick deosebit al lui Nicolo Zaniolo, noul frumos capricios al fotbalului italian, un jucător plin de talent, dar și chinuit de accidentări.

Roma în fazele superioare ale Conference League

A urmat dubla din semifinală, contra Leicester, campionii surprinzători din Premier League, în 2016, antrenați de legenda romană Claudio Ranieri, care a avut o sarcină dificilă cu această ocazie, de a alege între 2 echipe iubite.

Căpitanul Lorenzo Pellegrini deschide scorul în turul de pe King Power Stadium în minutul 15, apoi Roma cedează teren și inițiativa, lasandu-se dominată și încercând se plece pe contra-atac. Ideea dă roade, dar englezii presează mai mult începând cu cea de-a doua repriză, până când fundașul Gianluca Mancini împinge mingea în proprie poartă în incercarea de a respinge o acțiune a adversarilor. Scor final 1-1 și ambele echipe speră la accederea în finală, urmând ca totul să se decidă la Roma, lângă Colosseum.

Legiunile romane de tiffosi sunt pregătite pentru duelul decisiv, Mourinho a mai trecut prin astfel de emoții, e gata, e susținut și susține la rândul lui echipa, grupul, familia giallo-rossa, motivează și îmbărbătează, e plin de el, așa cum a fost mereu, dar mai puțin arogant, mândru, mulțumit  și sigur de accederea în faza finală a competiției. Folosește același sistem 3-4-2-1 din Serie A, cu Tammy Abraham vârf împins, în timp ce Zaniolo și Pellegrini se află în spatele lui, intrând în combinații sau servindu-l cu pase, ca la primul gol, marcat cu capul de britanic, în minutul 11, în urma unei lovitori de colț. De partea cealaltă, 4-3-3-ul prietenului Brendan Rodgers e periculos în multe rânduri, dar nu marchează până la final, Jamie Vardy e inexistent și locul 8 la final de campionat, în afara cupelor europene, alături de eliminarea de la Roma sunt greu de digerat.

Manifestările de fericire, bucurie și exuberanță vecină cu nebunia din tabăra romanista sunt de nedescris în cuvinte. Mourinho plânge de emoție, impresionează pe toată lumea și schimbă percepția presei asupra lui, convingându-i în același timp pe cei care il considerau terminat: e OM și e (încă) ANTRENOR. Roma mai fusese într-o semifinală europeană în urmă cu puțin timp, în 2018, dar accesul în finală îi fusese blocat de FC Liverpool, scor 5-6 la general, după un categoric 1-5 pe Anfield Road și un aproape uimitor 4-2 pe Olimpico. De asemenea, în 1984, aceiași Liverpool cucereau Cupa Campionilor Europeni învingând AS Roma la penalty-uri chiar pe Olimpico, după 1-1 în timpul regulamentar.

Acum, AS Roma va întâlni Feyenoord Rotterdam în finala Conference League ce se va disputa la Tirana, în Albania, pe 25 mai 2022. Capitala Italiei stă in loc cu 1 săptămână înainte de meci, suporterii pasionali romanisti mor de nerăbdare în asteparea finalei, simt o nevoie organică, nestăvilită și consumatoare de energie fizică și psihică ca echipa favorită să câștige un trofeu, după atâtea dezamăgiri și sezoane fără importanță, fără performanțe, cu patronul interesat numai de plus-valențe și profit de pe urma vânzarilor de jucători.

Fiorul suporterilor și mult așteptatul trofeu

Și de abia acum înteleg ce este și ce poate însemna fiorul din țara fiordurilor, un triumf în cea mai nouă întrecere fotbalistică europeană, la prima ediție, intrarea în istoria fotbalului și cucerirea unui trofeu major, cu o echipă, un management și o conducere aflate la început de drum. Mai era doar un pas, mai erau doar o echipă de bătut, un meci de câștigat, mai erau doar 90 de minute de luptă, chin și încordare.

Il Capitano Francesco Totti, acum impresar, merge și el la finală, alături de fiul său Christian, inima sa bate neîncetat pentru Roma, deși cariera sa de 25 de ani la club încheiată acum fix 5 ani ar fi meritat mai mult, iar numeroși suporteri îl urmează și se deplasează la Tirana pentru a-și susține echipa, pe un stadion Kombetare Arena, de doar 22,000 locuri. Clubul organizează și acasă vizionarea meciului pe niște ecrane gigant, chiar pe Olimpico, vânzând aproape 50,000 de bilete, pentru ca toți suporterii sa fie împreună la descătușarea emoției primordiale, la împlinirea idealului suprem și istoric, la sărbătorirea marii victorii, atat de mult așteptată și dorită în oraș.

Începe meciul și tactica lui Mourinho este aceeași, atenție în apărare, comasare la mijloc, pentru anularea atacurilor adversarilor olandezi și atacuri incisive, prin verticalizări pe vârf sau mijocaș ofensiv. Jocul este încâlcit, dar Roma marchează prima în minutul 32 prin Zaniolo, care primește o pasă lungă, o stopează pe piept în careu, apoi o împinge subtil pe lângă portarul ieșit în întâmpinare. Italienii se retrag logic și incearcă din nou amorțirea acțiunilor, aplicând o strategie mult exersată în Serie A, prin care maestrul lor antrenor a devenit celebru. Feyenoord accelerează spre egalare, are posesia, dar nu reușește să lovească decât bara, norocul fiind acum de partea romanilor. Se trage evident de timp, dar rumoarea suporterilor, zgomotul pasiunii lor, așteptarea momentului culminant îl cuprind și pe arbitrul român Istvan Kovacs, care fluieră finalul suferinței și începutul petrecerii giallo-rossa, după peste 5 minute de prelungiri.

Fiorul este acum stea prin stele, energie pură, eternă și dătătoare de speranță, crescută dintr-un stil de viață dedicat clubului, din emoții și pasiuni imense și magice, trăite alături de echipă in fiecare etapă de campionat sau manșă europeană, din fiecare lacrimă de supărare sau fericire. Roma este un vulcan de euforie, bucurie și fericire fără limite, zeci de mii de oameni ieșiți pe străzi, aprinzând torțe, fluturând steaguri, fulare și tricouri, toate colorate in culorile clubului campion, galben și roșu. Mesajul de pe autobuzul clubului dar și pe rețelele de socializare este izbăvitor, triumfător și liniștitor: Roma ha vinto!/ Roma a câștigat!

Acesta este Efectul Mourinho, care și-a împlinit destinul și a înțeles și el de ce a venit aici și ce a simțit atunci când a semnat, tot acel fior, conform propriilor declarații.  Acum a devenit mai mult decât Special, a devenit Unic. A transformat o echipă ca AS Roma într-o învingatoare de competiție europeană, din nou cu lacrimi de crocodil, primul antrenor din istorie care a câștigat trofee continentale cu 4 echipe diferite și primul care a triumfat în fiecare finală la care a participat, aceasta fiind a cincea din cariera sa, după cele disputate cu FC Porto (Cupa UEFA 2022 şi Liga Campionilor 2003), Internazionale Milano (Liga Campionilor 2010) şi Manchester United (Europa League 2017).

Aceasta este AS Roma! Cu un scudetto cât 10 ale lui Juventus și 1 Cupă Conference League cât 10 Champions League ale lui Real Madrid.

Text și pasiune: Bogdan ILIE

Sursa foto: Facebook.com/ ASRoma