Harghita Hill Climb Challenge-ediția a II-a s-a desfășurat în weekend la Harghita Băi

Harghita Hill Climb Challenge – ediția a doua s-a desfășurat weekend-ul trecut, sambătă, 25 iunie 2022, pe un traseu îmbunătățit și ușor modificat, în aceeași stațiune, Harghita Băi, la aproximativ 20 km de Miercurea Ciuc. Evenimentul a contat ca etapa a patra din Campionatul Național de Viteză în Coasta 2, însă a oferit puncte și pentru concurenții din Campionatul Național de Viteză în Coasta/ CNVC, aceasta fiind etapă de coeficient 1.

Brașoveanul Octavian Ciovică, la volanul modelului galben Radical SR8 reușește să își apere victoria de anul trecut, dar și titlul de King of the Hill, parcurgând traseul în cel mai bun timp, 1:39,474, devansându-l pe Alexandru Pițigoi care încheie această etapă pe poziția secundă pilotând un Porsche 911 Gt3 Cup, cu timp 1:43,508.

Pe modelul Peugeot 308 TCR, Cosmin Ion reușește să obțină cea mai bună clasare a sa din Campionatul național de viteză în coastă, terminând cursa pe poziția a treia, în 1:47,139.

Alexandru Pițigoi se impune însă în cadrul Categoriei I, după ce a câștigat și la Cheile Gradiștei, vizând titlul în acest an după ce in 2021 a pierdut în fața lui Mihai Leu, din cauza neparticipării la toate etapele de concurs. Dodo a fost urmat de Cosmin Ion si de bulgarul Iskren Veselinov care termină pe trei cu modelul Honda Civic. La Categoria II, Ciovică a fost cel mai rapid, urmat de Botond Szabo pe modelul Radical SR3 RS.

Bogdan Duma câștigă în cadrul CNVC2 la volanul unui Peugeot 208 R2

Clujeanul Bogdan Duma reușește o nouă victorie și ajunge la trei succesuri consecutive în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coasta 2, fiind primul atat la OPEN cât și la Categoria 1, conform fanrally.ro. Locul secund a fost ocupat de Erik Zsolt Fazakas pe modelul Honda Civic Type R, iar Cosmin Oprinesc termină etapa pe cea de-a treia poziție la general, la bordul modelului VW Golf IV.

Urmatoarea etapă de viteza în coastă, Cupa Reșița, este programată sa se desfasoare în perioada 9-10 Iulie, ceasta având coeficient 2.

Urmatoarea etapă din Campionatul National de Viteză in Coasta 2, cu coeficient 1, se va desfășura la Dărmănești, pe 23 Iulie, cu denumirea Trofeul Valea Uzului.

Alexandra Teslovan e viitorul motorsportului feminin românesc

De remarcat ascensiunea formidabilă și entuziastă a frumoasei adolescentă Alexandra Teslovan, fiica mai mare a pilotului organizator de la Harghita Băi, Adrian Teslovan. Alexandra a început să conducă la 12 ani, la Academia Titi Aur cu Bogdan Talașman ca trainer, debutând în motorsport, la 13 ani, în 2019 și având vise mărețe pentru viitor, atât în Campionatul de viteză în coastă, cât și în Campionatul național de raliuri, pe urmele mai celebrului său tată. A câștigat în trecut locul 1 la Super slalom, în 2019, locul 2 în 2020, la aceeași disciplină, dar și locul 3 la Juniori – Time attack, în același an.

Acum, la aproape 16 ani, Alexandra a concurat la Harghita Challenge din partea AT Motorsport la volanul unui Renault Twingo RS R1, obținând locul 2 la Juniori, locul 2 la Clasa 7B, din 8 sportivi băieți, la numai 0,6 secunde de locul 1 și locul 1 la femina.

 

sursa text Fanrally.ro& fras.ro

Sursa foto Facebook Harghita Challenge