Italia suferă dar câștigă semifinala cu Spania la penalty-uri, pentru calificarea în ultimul act al Euro 2020

Italienii în general, dar mai ales reprezentanții lor de seamă fotbaliștii de la Campionatul European în particular, pun pasiune, energie și emoție în tot ceea ce fac, de la felul cum se îmbracă, prin ultra partenerul Armani, până la modul de a pregăti meciurile din punct de vedere tehnic, antrenamentele, patosul cu care simt și cântă imnul lui Mameli, stilul de joc, bun sau rău, felul de a trece de momentele grele și în final bucuria și exultanța victoriei.

Fix în acest fel au trăit si semifinala de la Euro 2020 de aseară de pe stadionul Wembley din Londra, atunci când Squadra Azzurra a întalnit un adversar spaniol mult mai tehnic, mai preocupat de posesie și mai lucid la nivel de relații de joc, deși selecționerul Luis Enrique a lăsat acasă vedetele pline de trofee și lipsite de motivație, mizând pe jucători tineri, dinamici, eficienți cu mingea la picior și care au pus reale probleme italienilor. La un moment dat, până în minutul 30 posesia obținută de Ferran Torres, Pedri, Dani Olmo sau Oyarzabal indica procentul de 70%, mult mai solizii și experimentații Verratti, Jorginho sau Insigne coborât mult din față, de pe flanc, negăsind soluții de a contracara blocul iberic de la mijlocul terenului. Italia nu au mai atacat ca în anterioarele partide din turneu, abordarea atipică a echipei s-a dus, evident totul pentru un scop nobil, mult mai orientat către rezultat și adaptat adversarului superior.

Strategia inițială din partea băncii tehnice Mancini & Co jumătate din vedetele Sampdoriei 1990 era clară, rezistență defensivă și plecarea pe contraatac, prin rapizii Federico Chiesa și Ciro Immobile. Ceea ce s-a și întâmplat, cu mențiunea că talentatul portar Donnarumma a avut și el destul de multă treabă, coroborat și cu noroc dar mai ales cu coeziunea aproape perfectă dintre stălpii Chiellini-Bonucci, pentru ca rezultatul să fie egal la pauză și în prima parte a reprizei secunde. Spania a dominat teritorial și a fost extrem de periculoasă pe toată durata meciului, inclusiv la fazele fixe, Italia a suferit mult, dar a facut-o cu cap, cu tactică și eleganță, mușcând exact atunci cînd trebuia, ca o echipă mare, când adversarul a avut singura nesincronizare între departamente, în urma unui atac pozițional. Donnarumma repune repede mingea, 2 pase simple pe stânga, Insigne către Chiesa care, neblocat de tânărul central Eric Garcia, îl execută fin, cu dreptul și cu efect pe Unai Simon, de la marginea careului. 1-0 în minutul 60, iar Italia îl scoate pe vârful Immobile de la Lazio, Spania îl introduce pe Morata de la Juventus, cel care avea să scurt-circuiteze magistral apărarea azzurra, după un schimb de pase strălucitor frontal cu Dani Olmo pentru egalarea la 1, în minutul 80.

Intervine și oboseala, jucătorii nu mai riscă, antrenorii sunt cu gândul numai la păstrarea rezultatului, deși intră forțe proaspete în teren, Toloi, Locatelli și Belotti, pe de o parte, Gerrard Moreno, Rodri și Marcos Llorente de cealaltă. Se intră în prelungiri, dar echilibrul se păstrează, atât la mijlocul terenului, cât și pe tabela de marcaj. Se ajunge la loteria loviturilor de departajare, acolo unde orice se poate întâmpla și unde Spania a triumfat în sferturi, contra revelației Elveția. Italia este pentru prima oară în această fază și aplică din nou o tactică ce avea să funcționeze, deși Locatelli trimite slab și telefonat primul penalty permițându-i lui Unai Simon să blocheze sigur. Rumoare și dramatism în tribune până ce psihicul azzurri-lor primește imediat o noua doză de optimism și speranță, în urma ratării lui Dani Olmo, în deschiderea seriei spaniole. Roberto Mancini avea să declare la conferința post partidă că fericirea este cu atât mai mare cu cât este mai dificil obținută, iar italienii trec peste momentul greu, transformă tot până la final, decisivul Jorginho uimind întreaga națiune de 60 de milioane de suflete prin sangele rece al execuției sale, care duce Italia în finală pe aripi de înger. În opoziție, demonul Alvaro Morata nu îl învinge pe Donnarumma, care atinge maturitatea lui Buffon, la doar 22 de ani, dar profitând psihologic, ca întreg lotul, de sfaturile experimentate ale rezervei Salvatore Sirigu.

De remarcat unitatea, forța, capacitatea de regenerare, de rezistență la efort a italienilor toate exprimate de vocea lui Mancini ca fiind făcute instinctiv împreună, ca o adevarată echipă, ca un grup sudat perfect, un tot unitar, un zid inexpugnabil, din care sunt readuse și repoziționate la locul lor cărămizile crăpate. Astfel, accidentatul romanist Spinazzola, care tocmai a fost operat la tendonul lui Ahile, este prezent la hora bucuriei prin tricoul purtat de rivalul din campionat, Insigne de la Napoli. Chiesa este desemnat omul meciului de către UEFA, dar se bucură moderat, cu bun simț și fără aroganță de „cea mai frumoasă noapte din cariera sa”, de până acum.

De cealaltă parte, Luis Enrique e trecut prin multe, nu se declară supărat din cauza necalificării în urma acestui meci superb, nu plânge și oferă lecția moralizatoare pentru copii, aceea că în fotbal ca în viață, trebuie să știi atât să învingi cât și să pierzi, să știi cum să te ridici și să mergi înainte, după eșec.

Italia va fi prezentă în cea de-a 10-a finală de turneu final, European sau Mondial, din istorie. Meciul din 11 iulie va reprezenta a 4-a finală de Campionat European jucată, azzurri reușind să triumfeze doar 1 singură dată, în anul 1968, chiar în propria țară. Adversarul din ultimul act al turneului se va stabili dintre Anglia și Danemarca, care se vor înfrunta azi, miercuri, 07 iulie, tot pe Wembley, în cea de-a doua semifinală.

Sursă foto Facebook Euro 2020