Armenia bate Romania și este leader in grupa noastră de calificare la Mondial
Din păcate, nu este vorba despre o glumă sau o păcaleală de 1 aprilie, Ziua internațională a farselor și pacălelilor. Naționala de Fotbal a României a pierdut aseară, miercuri, 31 martie cel de-al treilea meci din grupa J, contra Armeniei scor 3-2, pentru prima dată în istorie, după ce cu mai putin de 15 minute înainte de fluierul final, tricolorii noștri conduceau cu 1-2 prin 2 reușite semnate de olteanul Cicâldău. Astfel, după doar 3 etape din această campanie de calificare pentru Campionatul Mondial din Qatar 2022, ne aflăm pe un neverosimil loc 4, cu doar 3 puncte obținute în urma meciului de debut cu Macedonia de Nord și cu foarte mici speranțe, acum doar matematice, de a aconta o eventuală poziționare secundă care să ne acorde măcar șansa disputării unui baraj.
Cu siguranță nimeni din lumea fotbalistică nu se aștepta după tragerea la sorți a grupelor ca Armenia sa fie leader după 3 etape, deși aceasta este condusa de pe banca tehnică de catre spaniolul de 65 de ani, cu vastă experiență în fotbalul spaniol și nu numai, Joaquin Caparros (antrenând echipe de top ca Villareal, Mallorca, Deportivo LaCoruna, Sevilla sau Athletic Bilbao), atât de elogiat zilele acestea în toată presa din țara sa, culminând cu publicația Marca. Evident, niciun microbist nu se aștepta nici ca Germania să piardă uluitor pe teren propriu contra Macedoniei de Nord, scor 1-2, tot aseară. Probabil, caracterul surprinzător este încă unul dintre multele motive pentru care fotbalul a devenit sportul rege pe întreg globul.
Partida noastră a început ezitant, închis, fără idei clare de joc din partea jucatorilor români echipați în alb de deplasare, armenii fiind extrem de arțăgoși, motivați și foarte ofensivi, în ciuda absenței de marcă a mijlocașului Romei, vedeta Mkhitaryan. A trebuit să se remarce din nou bravul gardian al porții noastre, Florin Niță, care a blocat câteva acțiuni adverse, permițându-ne sa respirăm și sa luăm pauza la egalitate. În start-ul celei de-a doua reprize, în minutul 56, suntem taxați de Spertsyan, în urma unui șut deviat care atinge și bara lateral dreapta, acțiune care scoate în evidență încă o dată carențele majore și lipsa de repliere ale defensivei noastre.
Reacționăm pozitiv și imediat, împingem jocul în jumătatea și chiar careul Armeniei și reușim ca niciodată să intoarcem rezultatul prin dubla lui Alexandru Cicâldău, servit perfect de colegul de la Craiova, Bancu, atât la primul punct cu piciorul din careul mic în minutul 62, cât și la lovitura de cap ușor deviată de la 1-2 din min 72. Rădoi face 2 schimbări inexplicabile introducând 2 atacanți de meserie, pe stelistul Tănase și pe bulgarul Keșeru căruia îi cere să țină de minge, sus-intre linii, dar care nu îl ascultă pe tânărul selecționer. În plus, Pușcaș intră cu piciorul ridicat la un duel neînsemnat la mijlocul terenului, chiar dacă avea cartonaș galben în dreptul său, primind direct pe cel de culoarea roșie din partea arbitrului, letonul Treimanis. Adversarii ne miros rănile și ne atacă în valuri, impulsionați și din tribunele cu public (ne)distanțat pandemic, iar apărarea noastră capitulează pe final de partidă în favoarea lui Haroyan, pentru egalarea la 2, la un offside nevăzut de tușier și 3-2-ului lui Barsegyan, care transformă fără emoții un penalty provocat de Crețu, nou intrat să asigure măcar 1 punct.
Stilul Rădoi modern și deschis ne costă de această dată, iar la conferință selecționerul mută vina pe jucători, declară că nu înțelege ce s-a întâmplat și își confesează frica de a întâlni păna și Liechtenstein-ul, spre a cărui linie valorică tindem să coborâm mai aproape decât niciodată de la “statuile” lui Gică Hagi și de la ultimul Mondial jucat, cel din 1998.
Și totuși, retoric sau nu, cine este responsabil pentru eșecurile repetate ale Naționalei?
România vs Armenia (sistem 4-2-3-1): Niță; Bancu, Toșca, Chiricheș, Vasile Mogoș; Stanciu (Tănase), R. Marin, Dennis Man (Mihăilă), Cicâldău (Crețu), Maxim (Keșeru); Pușcaș
Alte rezultate, în grupa noastră (J):
- Germania 1-2 Macedonia de Nord (marcatori (Gundogan, Pandev și Elmas)
- Liechtenstein 1 – 4 Islanda (Frick, respectiv Saevarsson, Bjarnasson, Palsson, Sigurjonsson)
Următoarea etapă, în grupa noastră (J)/ 02 septembrie 2021
- Islanda – România
- Liechtenstein – Germania
- Macedonia de Nord – Armenia
Clasament grupa noastră
- Armenia = 9 puncte
- Macedonia de Nord = 6 puncte
- Germania = 6 p
- România = 3 p
- Islanda = 3 p
- Liechtenstein = 0 p