Villarreal câștigă în premieră Finala Europa League contra Manchester United, 12-11 la penalty-uri

Mr. Europa League, antrenorul Unai Emery a avut nevoie din nou de penalty-uri pentru a câștiga trofeul Europa League, pentru a 4-a oară în carieră, la fel ca în 2014 cu Sevilla, spaniolul triumfând acum de pe banca echipei, Villarreal, în urma finalei cu mult mai titrata, bogata și favorită a competiției Manchester United.

“Diavolii Roșii” au avut prima șansă a meciului în minutul 20, când niciun jucător nu a ajuns la șutul-centrare al lui Shaw, relatează digisport.ro. Peste 3 minute, “Submarinul Galben” a oferit replica după ce centrarea din rabona a columbianului Carlos Bacca a fost reluată peste poartă de Pau Torres.

Chiar dacă United a dominat partida, mai ales la capitolul posesie, cei care au deschis scorul au fost spaniolii, prin golgheterul Gerard Moreno, în minutul 29. Trupa lui Solskjaer a ratat ultima șansă a primei reprize, însă partea secundă a debutat cu o ocazie mare a spaniolilor, care au propus parcă per total un stil de joc mai legat, mai lucid și mai combinativ, chiar dacă nu au avut în componență vedete ca spaniolul De Gea, francezul Paul Pogba, portughezul Bruno Fernandes sau uruguaianul Edinson Cavani, cum au avut oponenții lor.

Presiunea pusă de United venită după avantajul lui Villarreal s-a concretizat în minutul 55, când “El Matador” Cavani a egalat după o neatenție a defensivei condusă de fostul madrilen, experimentatul Raul Albiol. Ultima șansă din timpul regulamentar le-a aparținut tot englezilor lui Ole Gunnar Solskjaer, dar s-a ajuns în final la reprizele de prelungiri, la scorul egal 1-1.

Au fost oportunități de a marca pentru ambele echipe și în extra-time, dar nu ocazii mari de a schimba tabela și de a înclina balanța decisiv, jucătorii acuzând și oboseala dupa un meci greu și solicitant dar și gândindu-se că norocul le poate surâde la loteria penalty-urilor.

S-a trecut la loviturile de departajare și am avut parte de 22 de execuții de calitate deosebită, chiar și din partea fundașilor sau a oamenilor intrați de pe băncile de rezerve. Practic, toți jucătorii de pe teren au bătut penalty-uri, inclusiv portarii, însă doar unul singur a ratat. Nefericitul portar al lui United David De Gea nu l-a putut învinge pe omologul său din poarta lui Villarreal, Rulli, care a plonjat eroic în colțul potrivit, după ce acesta din urmă marcase cu câteva secunde înainte. Omul meciul a fost ales însă mijlocașul francez al campionilor, Etienne Capoue, care a reușit un joc tactic deosebit, acoperind excelent spațiile și blocând acțiunile valoroșilor adversari veniți din Premier League.

Pentru Unai Emery aceasta este o performanță extraordinară și totodată un record european de invidiat. Spaniolul de pe banca lui Villarreal este primul tehnician din istorie care câștigat 4 finale Europa League, ridicând trofeul încă de 3 ori cu FC Sevilla, în 2014, 2015 și 2016. Depășiți sunt antrenori de anvergură ca Jose Mourinho, care are 2 titluri în 2003 și 2017, Diego Simeone, laureat în 2012 și 2018 sau Rafael Benitez, câștigător Europa League în 2004 și 2013, top completat de Juande Ramos, victorios în 2006 și 2007.

Vorbim de primul trofeu de importanță majoră din istoria clubului Villarreal, care își joacă meciurile de acasă pe stadionul El Madrigal/ Ceramica (24,890 locuri), din orașelul cu același nume din provincia valenciană Castellon. Clubul fondat în 1923 și patronat acum de omul de afaceri spaniol Fernando Roig nu a câștigat nimic în Spania, dar a avut evoluții memorabile în Europa ultimilor 20 ani, prin semifinala Champions League din 2006, semifinalele Europa League din 2004, 2011 și 2016 dar și victoriile din Cupa UEFA Intertoto în 2003 și 2004.

  • Villarreal CF (sistem 4-4-2): Rulli – Foyth (Gaspar), Albiol, Pau Torres, Pedraza (Alberto Moreno) – Pino (Alcacer), Capue (Raba), Parejo, Trigueros (Gomez) – Gerard Moreno, Bacca (Coquelin).
  • Manchester United (sistem 4-2-3-1): De Gea – Wan Bissaka (Mata), Bailly (Tuanzebe), Lindelof, Shaw – McTominay (Telles), Pogba (James) – Rashford, Fernandes, Greenwood (Fred) – Cavani.