Mourinho câștigă primul meci oficial ca antrenor al Romei, în deplasarea grea cu Trabzonspor
Mult-titratul și atât de controversatul antrenor lusitan Jose Mourinho a reușit o victorie importantă în primul său meci pe banca AS Roma, bătând în deplasare formația turcă Trabzonspor, scor final 1-2, chiar pe stadionul Senol Gunes din Trabzon. Partida a contat pentru prima manșă a barajului de calificare în grupele noii competiții de fotbal european UEFA Conference League.
Chiar înainte de startul sezonului 2021-2022, squadra capitolină a arătat o schimbare radicală de mentalitate, în bine, forță, echilibru și agresivitate cu ocazia meciurilor de pregătire, amicale sau de prezentare a lotului disputate în lunile iulie și august. Cele mai notabile au fost victoriile cu Debrecen, 5-2 și Raja Casablanca 5-0, dar și egalurile cu echipe de valoare necontestată ca FC Sevilla, 0-0 sau cu FC Porto, 1-1. A fost o singură sincopă, înfrângerea cu 5-2 cu Betis Sevilla, atunci când Roma a avut însă 3 eliminați în a doua repriză, 2 dintre golurile spaniolilor venind în acest context. Însuși Mourinho a fost nervos pe banca tehnică, reamintindu-ți de perioada de glorie și stilul contestatar cu care s-a remarcat în fotbalul mare. Cartonașele roșii primite de elevii săi întăresc în plus ideea că jucătorii gândesc altfel acum, sunt mai motivați, mai conectați la partide, tratând fiecare fază de joc cu seriozitate, încrâncenare și dorință de sacrificiu.
Nu am notat transferuri impresionante la AS Roma în vară, în afară de celebrul antrenor mai mult decât Special. În lot, au fost aduși atacanții Shomurodov de la Genoa și Tammy Abraham de la Chelsea, pentru 40 de milioane de EUR, mutare ce intră în top 3 cheltuieli din istoria clubului, după “Re Leone” Batistuta și Patrick Shick. În poartă, post considerat deficitar după plecarea lui Alisson, îl avem pe portughezul Rui Patricio, nou-venit de la Wolverhampton, iar pe linia de fund, l-am putut urmări pe uruguianul Matias Vina pe stânga, loc ocupat cu succes de săgeata de la europeanul din vară, nefericitul accidentat Spinazzola. Vestea foarte bună care poate completa mercato-ul giallo-rossi-lor este revenirea în teren a marii speranțe italiene Nicolo Zaniolo, după 11 luni de recuperare la genunchi, accidentare venită repede sezonul trecut, după o altă operație, la celălalt genunchi. A mai fost vândut Dzeko la Inter Milano și se mai caută plasarea la alte echipe a altor jucători cu salarii mari și randament slab ca Pedro, care va semna cu rivala Lazio sau Florenzi la Milan.
Nume sonore, de calitate și cu experiență chiar în Italia fac parte din lotul adversarilor Trabzonspor, unde au avut loc infuzii majore de capital. Fundașul dreapta brazilian Bruno Peres și ivorianul Gervinho au jucat chiar la Roma, fundașul central Vitor Hugo, cu nume de mare scriitor, a activat la Fiorentina, iar atacantul danez Cornelius a trecut pe la Atalanta Bergamo și Parma.
Meciul de joi seară, catalogat pe bună dreptate de Mourinho ca fiind de nivel Champions League, a început echilibrat, calculat și temător din partea ambele echipe, parcă așteptând greșeala adversarului sau bazându-se pe faze fixe sau sclipiri de geniu ale jucătorilor mai rapizi. Olandezul Karsdorp s-a mișcat bine pe dreapta, italienii Cristante și Pellegrini au regizat fazele capitolinilor la mijlocul terenului, dar nu au oferit pase de gol sau faze periculoase pentru Mkhitaryan și Shomurodov. Turcii au avut câteva centrări și incursiuni dar defensiva lui Mancini și Ibanez au rezolvat eventualele probleme.
Soarta meciului s-a decis în a doua repriză
Contraatacul lui Zaniolo care a deschis repede jocul pe partea dreaptă către Mkhitaryan a fost faza care a deblocat tabela, dar și ritmul partidei, în minutul 55. Armeanul a trimis imediat mingea în careu printre fundașii adverși și Pellegrini, urcat din linia a doua, a marcat pentru 0-1 cu sânge rece și precizie, fix în partea dreaptă de unde venea portarul Cakir, în mișcarea naturală din fața buturilor.
Elevii lui Abdullah Avci s-au trezit brusc la joc, au dominat centrul terenului și au pus presiune constantă pe careul Romei. Eforturile le-au fost răsplătite repede atunci cand centrarea perfectă a lui Bruno Peres, suspect de offside la pasa anterioară, l-a găsit în poziție clară de gol pe Cornelius, recent intrat în locul lui Gervinho. Danezul marchează exemplar cu capul de deasupra lui Mancini, cu o lovitură bine plasată în dreapta portarului Patricio. 1-1 și Mourinho e în picioare, agitat ca un leu, vizibil afectat și nervos de eroarea defensivă sau de validarea golului. Competiția Conference League nu beneficiază de VAR până în finală, așa că protestele nu au avut finalitate.
Roma nu a acuzat prea mult primirea golului și a continuat ritmul bun din repriza secundă, fiind conștientă ca poate obține mai mult de la această înfruntare, pentru a-și asigura un retur mai lejer. Golul victoriei de 1-2 din minutul 81 a survenit în urma unei lovituri de colț reluată cu capul în bara din stanga a turcilor de către înaltul Mancini, mereu prezent în careu la faze fixe. Meritul suprem îl are însă uzbecul Shomurodov, care a urmărit ca un vulpoi unde se duce balonul, apoi a înscris ca la rebound din careul mic.
Jose e mulțumit și fericit, râzând la declarațiile de după joc. Roma luat un avantaj bun pentru dubla manșă, în urma unei partide dificile, cu încarcătură emoțională dar jucată bine tactic, cu intensitate și cu atenție la planul de joc. Portughezul știe că golul în deplasare nu mai contează și e pregatit pentru returul deloc ușor de pe Stadio Olimpico de joia viitoare.
- Trabzonspor (sistem 4-3-3): Cakir; Bruno Peres – Edgar Ie – Vitor Hugo – Koybasi (Trondsen); Hamsik- Ozdemir (Omur)– Bakasetas; Gervinho (Cornelius) – Djaniny (Koita) – Nwakaeme.
- AS Roma (sistem 4-2-3-1): Rui Patricio; Vina – Ibanez – Mancini- Karsdorp; Cristante – Veretout (Diawara); Zaniolo (Reynolds) – Pellegrini (Kumbulla) – Mkhitaryan (Carles Perez); Shomurodov (Mayoral)
Alte rezultate din aceeași fază Conference League:
- Basel – Hammarby 3-1
- Andrelecht – Vitesse 3-3
- Feyenoord – Elfsborg 5-0
- Rennes – Rosenborg 2-0
- Pacos de Ferreira – Tottenham 1-0
Sursa foto Facebook AS Roma