Dobrogea Sud învinge CSM Bucureşti, 21-19, în derby-ul din Liga Zimbrilor la handbal masculin

Constănţenii au un început perfect de sezon. 5 victorii în 5 partide au „Delfinii” în startul noului an competiţional la handbal masculin. Meciul contra CSM București din sala Rapid de miercuri, 15 septembrie 2021, a fost unul în care cele două apărări au dus greul, iar diferenţa s-a făcut pe final. În prima repriză s-a mers cap la cap, până spre sfârșitul acesteia, când Constanţa a rupt echilibrul și s-a distanţat la 3 goluri, 11-8.

Portarul “Delfinilor”, Dan Vasile, a reuşit un gol spectaculos, în ultimele secvenţe ale primei reprize, dar și alte parade senzaționale pe parcursul meciului. CSM Bucureşti a ieşit mai montată de la cabine, iar elevii lui Eliodor Voica au revenit spectaculos pe tabelă şi au reuşit să egaleze 18-18, prin Asoltanei, cu 7 minute rămae de disputat din joc. Alexandru Andrei s-a remarcat pe final, prin cele două reuşite extrem de importante, direcșionând punctele spre litoral. Etapa viitoare, Dobrogea Sud are un alt meci dificil la Turda, cu Potaissa, în timp ce “Tigrii” joacă un nou meci pe teren propriu, cu U Cluj.

Rudi Stănescu: Ne așteptam la un meci greu, pentru că toate meciurile cu CSM au fost grele și câștigate pe ultima sută de metri. Echipa a abordat meciul cu seriozitate maximă. Staff-ul a reușit să îi țină pe băieți montați. Chiar dacă s-a simțit un pic de lipsă de concetrare, am gestionat perfect finalul. Mă bucur că am câștigat pentru că avem un moral foarte bun înainte de dubla cu Wisla. Mergem încrezători în Polonia”

Meciul cu Potaissa Turda, din etapa a III-a, a fost reprogramat din 19 septembrie în 24 septembrie. Dobrogenii vor zbura duminică în Polonia pentru meciul tur cu Wisla Plock din Liga Europeana EHF, care va avea loc marți, 21 septembrie, de la ora 19.45 (ora României). Returul se va juca marți, 28 septembrie, de la 19.45, la Sala Sporturilor din Constanța, conform hcdobrogeasud.ro

  • CSM București (antrenor Eliodor Voica): Bucătaru – Asoltanei 6 goluri (2x7m), Botea 4, Ungureanu 4, Teixeira 3, Turcu 1, Tărîță 1, Onyejekwe, Rotaru, Jerebie
  • HC Dobrogea Sud (Djordje Cirkovic, George Buricea, Rudi Stănescu): Vasile 1 gol, (Preda) – Andrei 4 goluri, Buvinic 3, Nikolic 3, Komogorov 3, Raso 2 (1x7m), Chikovani 2, Nistor 2, Caba 1, Vegar, Stankovic, Susanu, Ilie, (Loghin, Stănescu). 
  • Arbitri: Bogdan Stark și Romeo Ștefan.

sursa foto hcdobrogeasud.ro