Djokovic și Krejcikova, regele și regina Roland Garros 2021

Finala masculină a turneului de tenis ATP 1000 de la Roland Garros, desfășurat în perioada 30 mai – 13 iunie 2021, s-a încheiat duminică seara cu victoria numărului 1 mondial, Novak Djokovic, care s-a întrebuințat serios pentru a-l învinge pe jucătorul grec Stefanos Tsitsipas (numărul 5 ATP), după ce a revenit de la 0-2 la seturi. Numărul 1 mondial s-a impus cu 6-7 (6), 2-6, 6-2, 6-3, 6-4 , după o partidă ce a durat 4 ore și 12 minute, trecându-și în palmares al 19-lea titlu de Grand Slam, notează eurosport.ro

Specialiștii au declarat ca semifinala dramatică de 4 ore și 11 minute jucată vineri de sârb a fost momentul de vârf al unui turneu pe care Rafael Nadal l-a câștigat de 13 ori! Rafa a început atunci hotărât cu 5-0, dar a fost eliminat de un Nole mai inspirat în momentele cheie, așa cum a fost și în meciurile anterioare, ambele de peste 3 ore și jumătate contra lui Musetti și respectiv Berrettini.

Djokovic a triumfat pe merit și în ultimul act al competiției după un nou meci epic și destul de solicitant, dovedind un psihic deosebit, în ciuda vocilor interioare, a ieșirilor nervoase și momentelor încordate auto-motivaționale de la Paris, când a urlat către un public inexistent sau când a lovit recuzita de pe teren.

Tsitsipas a arătat acum mai mult decât oricând ca reprezintă cu adevărat viitorul tenisului mondial, a jucat bine, inteligent, și-a valorificat mai mereu serviciul, reușind chiar un al doilea set de poveste. Stefanos a ascuns însă drama pe care a traversat-o în timpul marelui meci, nedorind să discute despre ea nici la interviul post-partidă și nici la conferință. Totuși, grecul de doar 22 de ani a dezvăluit mai târziu în social media că a aflat de moartea bunicii sale chiar înainte de a intra pe Philippe Chatrier, pentru ultimul act. Fapt care cu siguranță că l-a afectat, psihicul său fiind fără doar și poate zguduit de o asemenea veste tristă.

Cu 5 minute înainte de a intra pe Philippe Chatrier pentru finală, am aflat că bunica mea a pierdut lupta. O femeie înțeleaptă, care a avut încredere în viață și a cărei bunătăți nu poate fi comparată cu nimic în această lume. Oameni ca ea te fac să visezi. Această finală îi este dedicată ei și numai ei. Îți mulțumesc că mi-ai crescut tatăl. Fără el, să joc finala la Roland Garros nu ar fi fost posibil“, a scris Tsitsipas pe Instagram.

Chiar după meci, Tsitsipas l-a felicitat cu respect și admirație pe campion, apreciind lupta grea dusă cu acesta și declarându-și dorința de a realiza măcar jumătate din performanțele lui Djokovici și a echipei sale.

De cealaltă parte, primul lucru pe care l-a făcut Nole după terminarea finalei a fost să meargă la un fan din tribune și să-l ia în brațe, un copil care l-a susținut și încurajat neîncetat pe durata întregului meci. După câteva secunde, când se îndrepta către propria bancă, sârbul s-a întors la puștiul din tribune și i-a făcut cadou și racheta sa, plin de mărinimie.

Tânărul fan a ajuns viral pentru reacția sa de după gestul minunat al idolului său, izbucnind în lacrimi de fericire. Puștiului nu i-a venit să creadă ce cadou a primit, așa că și-a pus mâinile în cap de uimire și emoție.

Novak Djokovic este la un singur pas, mai exact 1 trofeu de a egala performanța magică a rivalilor de o viață Roger Federrer și Rafel Nadal, 20 de titluri de Grand Slam, devenind singurul tenismen din era Open-urilor care câștigă de minim 2 ori fiecare dintre cele 4 trofee majore ale circuitului ATP.

Pe tabloul feminin, cea mai bună jucătoare a turneului a fost cehoaica Barbora Krejcikova. Jucătoarea de 25 de ani a scris istorie pe zgura din Paris și a realizat dubla căștigând Roland Garros atât la single cât și la dublu și atingând performanța româncei Virginia Ruzici din 1978.

Dupa ce s-a impus la simplu, trecând de Anastasia Pavliucenkova, cu scorul 6-1, 2-6, 6-4, Barbora Krejcikova a câștigat și proba de dublu, în echipă cu compatrioata sa Katerina Siniakova, conform news.ro. Favoritele numărul 2 s-au impus, cu scorul de 6-4, 6-2, în finala de 74 de minute disputată impotriva cuplului Bethanie Mattek-Sands/ Iga Swiatek (SUA/ Polonia), team cap de serie numarul 14.

Surse foto Facebook Rolland Garros și ATP Tour.

Coming Soon
Va mai câștiga Simona Halep un alt turneu de Grand Slam în cariera sa, după Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019)?
Va mai câștiga Simona Halep un alt turneu de Grand Slam în cariera sa, după Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019)?
Va mai câștiga Simona Halep un alt turneu de Grand Slam în cariera sa, după Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019)?