Chelsea Londra este noua regină a Europei, învingând Manchester City, în finala Champions League

Dincolo de a fi o industrie super profitabilă, fotbalul reprezintă un fenomen social de o amploare inimaginabilă la începuturi, un element magic ce unește oamenii, îi face să trăiască, să respire într-un anumit fel, dărâmând bariere și prejudecăți și generând pasiuni imense, plăceri orbitoare și pur entertainment, ridicat la rang de artă, cultură, religie și stil de viață. Imnul Champions League “The Champions” provoacă fiori pe șira spinării fiecărui participant la competiție, fiecărui fotbalist profesionist, dar și oricărui amator, microbist, elev în curtea școlii sau copil pe maidan de oraș sau provincie care bate mingea și aleargă să o introducă în poarta adversă.

În acest context, nici nu putem descrie în cuvinte atmosfera, tensiunea și nivelul de concentrare al jucătorilor echipelor calificate într-o finală pentru câștigarea acestui cel mai important trofeu fotbalistic European, așa cum am putut urmări aseară pe Stadionul Dragao din Porto în meciul sezonului 2020/2021 dintre Manchester City și Chelsea Londra. Duelul britanic s-a disputat în fața a 14,110 spectatori datorită restricțiilor pandemice ridicate parțial, ostilitățile din teren fiind conduse exemplar de o brigadă care l-a avut la centru pe spaniolul Mateu Lahoz.

Aflați la prima finală de Liga Campionilor din istorie, cetățenii din Manchester au început mai motivați meciul, Raheem Sterling fiind foarte aproape de a marca chiar în start. Apoi, Chelsea a devenit și ea periculoasă în 2 rânduri prin atacantul Timo Werner. Urmează incursiunea lui Phil Foden de la City, blocată în ultim moment de fundașul german venit de la Roma Antonio Rudiger. Pe final de primă repriză, londonezii devin mai ofensivi și mai pragmatici, lăsând posesia de partea expertului Guardiola și concretizând deschiderea scorului în urma unui contraatac în 3, cu Kai Haverts marcator pentru 0-1, din pasa filtrantă ultra-inspirată a lui Mason Mount.

Neamțul de la cârma navei lui Roman Abramovici, Thomas Tuchel își amintește de finala pierdută anul trecut ca antrenor al PSG, arată că a învățat totul din acel eșec și gândește excelent partitura defensivă din a două repriză. Cu o linie de fund cu 3 centrali, din care pilonul de baza ex-parizianul brazilian Thiago Silva a ieșit din teren chiar înainte de gol, accidentat și înlocuit cu danezul Christensen, Chelsea închide totuși perfect spațiile, conexiunile și traseele de joc ale adversarilor.

Omul meciului este din nou și nu întâmplător campionul mondial francez N’Golo Kante, exact ca în semifinale, acum obținând niște cifre absolut remarcabile, fiind pe tot terenul și având o distanță cumulată alergată în meci de 12 kilometri. În vârstă de 30 de ani, fostul mijlocaș defensiv de la Caen și Leicester a fost completat de un alt fotbalist valoros de linia mediană, Jorginho, iar vârfurile de lance Gabi Jesus și Sergio Aguero introduse de Guardiola nu au putut aduce aportul ofensiv scontat pentru o mult sperată egalare. Brazilianul pur și simplu nu are valoarea unui astfel club cu pretenții și investiții majore ca City, iar argentinianul Kun, care a promis în trecut că nu va pleca de la echipă decât după câștigarea Ligii Campionilor, joacă mai mult cu gândul la Barcelona lui Messi, părăsește Manchester fără respectarea angajamentului dar cu o mulțime de titluri: 5 X Premier League, 2 FA Cup, 5X Cupe ale Ligii și 3 Supercupe. Vedeta belgiană de la care au fost așteptări enorme, Kevin De Bruyne nu a produs nimic nici el, părând absent, neconectat la miza partidei și obosit după un sezon greu, acesta fiind înlocuit în minutul 60, accidentat, tamponat și înlăcrimat.

Chelsea câștigă al doilea trofeu Champions League din istorie cu scorul de 1-0, după triumful din 2012 adus de antrenorul italian Roberto di Matteo, pe o structură a lotului creionată și cu transferuri realizate de fostul jucător legendar și antrenor din început de sezon Frank Lampard, pe care mulți nu îl uită. City se recunosc învinși și mai puțini inspirați sub presiunea debutului și tracului din finală, după cum chiar antrenorul lor spaniol, mult titratul Pep Guardiola, la prima finală pierdută, o declară după meci.

De cealaltă parte, Tuchel apreciază efortul tuturor și scoate în evidență meritul și motivația elevilor săi mai presus de orice, așteptând un nou și mai consistent contract din partea conducerii. Pe bună dreptate, Chelsea a arătat ca o echipă adevărată, experimentată și cu o forță distrugătoare, chiar dacă nu a fost luată în calcul de pariori la început, câștigând competiția cu un bilanț de 9 victorii, 3 egaluri și doar 1 singură înfrângere.

  • MANCHESTER CITY (sistem 4-3-3): Ederson – Walker, Stones, Ruben Dias, Zinchenko – Bernardo Silva (Fernandinho), Gundogan, Foden – Mahrez, De Bruyne (Jesus), Sterling (Aguero)
  • CHELSEA LONDRA (sistem 3-4-2-1): Mendy – Rudiger, Thiago Silva (Christensen), Azpilicueta- Chilwell, Jorginho, Kante, Reece James – Mount (Kovacic), Havertz – Werner (Pulisic)