Cei mai buni jucători de tenis ai anului își dau întâlnire la Torino în cadrul ATP Finals
Cei mai buni jucători de tenis ai anului își dau întâlnire la Torino în cadrul ATP Finals. Turneul tradițional de final de an este difuzat în direct si in exclusivitate pe Eurosport 2 începând de duminică, 14 noiembrie. Finalele de simplu și dublu vor încheia competiția pe 21 noiembrie, conform unui comunicat al postului de televiziune Eurosport.
Liderul mondial Novak Djokovic va fi însoțit în turneul de simplu de Alexander Zverev, Stefanos Tsitsipas, Andrey Rublev, Matteo Berrettini, de debutanții Hubert Hurkacz și Casper Ruud, dar și de campionul en-titre, Daniil Medvedev. Rusul a câștigat turneul de anul trecut în fața lui Dominic Thiem în ultima ediție desfășurată pe arena O2 din Londra, urmând ca anul acesta competiția să se desfășoare în premieră la Torino, în Italia.
Cei opt jucători au fost împărțiți în două grupe de câte patru, primele zile ale turneului fiind dedicate meciurilor din grupe. Eurosport 2 va transmite în direct toate meciurile desfășurate la Torino în două sesiuni – la ora 15:00 și la ora 22:00, urmând ca în weekendul decisiv să fie difuzată și finala turneului de dublu.
Horia Tecău își va face din nou prezența în competiția de dublu, de data asta alături de partenerul său din acest an, Kevin Krawietz. Cei doi vor fi capi de serie numărul 8, reușind să se califice la turneu la începutul acestei luni. Românul se află la a șaptea apariție la turneul de final de an, unde are și un titlu câștigat alături de Jean-Julien Rojer, în 2015.
Program complet:
- Duminică, 14 noiembrie – 15:00 și 22:00, Eurosport 2
- Luni, 15 noiembrie – 15:00 și 22:00, Eurosport 2
- Marți, 16 noiembrie – 15:00 și 22:00, Eurosport 2
- Miercuri, 17 noiembrie – 15:00 și 22:00, Eurosport 2
- Joi, 18 noiembrie – 15:00 și 22:00, Eurosport 2
- Vineri, 19 noiembrie – 15:00 și 22:00, Eurosport 2
- Sâmbătă, 20 noiembrie (semifinale) – 15:00 și 22:00, Eurosport 2
- Duminică, 21 noiembrie (finală dublu și simplu) – 15:30 și 18:00, Eurosport 2
În România, toate meciurile turneului, inclusiv cele de dublu, pot fi urmărite și online, pe Eurosport sau în aplicația Eurosport Player.
De asemenea, website-ul eurosport.ro va completa acoperirea evenimentului oferind cele mai noi știri si rezultate.
Despre Eurosport
Eurosport este destinația pentru sport nr. 1 din Europa și dezvoltă puterea sportului prin conținut localizat de la cele mai importante evenimente sportive din lume. Drept Gazda Jocurilor Olimpice în Europa, Discovery aduce Eurosport către discovery+, serviciul de streaming direct către consumator, începând cu o selecție de țări, din 2021. În mod clar definite ca fiind Gazdele Ciclismului, ale Tenisului de Mare Șlem și ale Sporturilor de Iarnă, canalele Eurosport – Eurosport 1, Eurosport 2 şi Eurosportnews – au în total 246 de milioane de abonați, în 75 de țări din Europa, zona Asia-Pacific, Africa şi Orientul Mijlociu. Eurosport.com este website-ul de știri de sport nr.1 al Europei, cu o medie de 30 milioane de vizitatori unici pe lună. Eurosport Events este divizia specializată în administrarea şi promovarea evenimentelor sportive internaționale. Pentru mai multe informații, vizitați corporate.eurosport.com.
Daniil Medvedev este campionul din 2020 al ATP Finals (Foto: Getty Images)