Atletico Madrid este noua campioană a Spaniei

Atletico Madrid ia din nou fața granzilor și bogaților din La Liga Real Madrid și Barcelona, triumfând din nou în prima divizie spaniolă pentru titlul cu numărul 11 din istoria clubului, după ce ultima izbândă de acest gen a fost realizată în urmă cu 7 ani, în 2014. Marele artizan a fost acum, ca și atunci, celebrul antrenor argentinian Diego Simeone, care a știut ca nimeni altul să motiveze echipa, să discute și să se înțeleagă cu jucătorii, dar mai ales să gândească strategii de joc moderne, pe mix apărare-contra-atac, echilibru la mijlocolul terenului și constanță pe termen lung.

Simeone, în vârstă de 51 de ani, a activat și ca jucător la formația madrilenă, între anii 1994-1997 și 2003-2005, cu o pauză italiană la Inter Milano și Lazio, între 1997 – 2003. Și-a început cariera de antrenor la Racing Club de Avellaneda, în Argentina în 2006, trecând apoi și pe la Estudiantes la Plata, River Plate și San Lorenzo de Almagro, câte 1 an la fiecare, urmând să se stabilească în 2011 la clubul al cărui președinte este acum Enrique Cerezo. Nu de multe ori s-au auzit vorbe din partea conducerii echipei care joacă meciurile de acasă pe stadionul Wanda Metropolitano că Simeone poate ieși la pensie ca antrenor al Atletico Madrid, atât de mult este iubit, apreciat și în așa măsură i se acordă totală încredere, stilul echipei confundându-se în ultimii 10 ani cu temperamentul și caracterul vulcanic, dinamic și puternic al lui Simeone.

Pe lângă campionatele interne din 2014 și acum 2021, Cholo Simeone a mai câștigat cu Atleti Cupa Spaniei în 2013, ridicând palmaresul clubului în această competiție internă la 10, Supercupa Spaniei în 2014, dar și 2 trofee europene majore, Europa League în 2012 și 2018 și Supercupa Europei, în 2013 și 2019.

Cu un lot în valoare de 748 milioane EURO, conform Transfermarkt.com, echipa nu este una ieftină, dar vinde mereu scump și cumpără ieftin, cu cîteva excepții, reușind transferuri răsunătoare sau revitalizând jucători trași pe linie moartă la alte cluburi. Poate și de aceea, madrilenii au ajuns și în fazele superioare ale celei mai importante competiții europene, Liga Campionilor, pierzând din păcate în fața acelorași rivali Real Madrid, în 2014 și 2016, după ce în trecut s-au înclinat în fața lui Bayern Munchen, în 1974.

După ce în actualul sezon La Liga, Atletico Madrid a avut un avans considerabil pe la începutul returului, profitând de inconstanța rivalelor, echipa lui Cholo s-a văzut prinsă din urmă de FC Barcelona și Real Madrid, sau chiar depașită, cu 2 etape mai puțin disputate, atunci când apararea nu mai funcționa și când atacantul urguayan Suarez, adus chiar de la catalani pe o suma jenantă de 7 milioane de Euro, nu mai înscria. Efectul Simeone s-a văzut însă și acum, atunci când a fost nevoie, coroborat și cu valoarea lui Luis Suarez, care a marcat golurile decisive, pentru victoriile cu 2-1, ambele cu reveniri de la deficit de 1 gol, în ultimele partide de campionat, în etapa 38, în deplasarea de la Valladolid și cu Osasuna, în penultima rundă.

Atletico termină campionatul cu 86 de puncte, cu 2 mai multe decă Realul lui Zidane și Benzema, cu 7 mai multe decât Barcelona antrenată de Koeman și condusă în teren de un Lionel Messi din ce în ce mai capricios și problematic, dar goalgetter La Liga cu 30 de goluri. Prietenul Suarez e pe locul 4 în top, cu 21 de goluri, aducându-și aportul cu vârf și îndesat la triumf, arătând șefilor Barcelonei ce au pierdut și mulțumind în lacrimi madrilenilor care l-au adoptat la începutul acestui sezon epuizant și emoționant.

Campionii au avut jucători de valoare în fiecare compartiment, pornind de la portarul Oblak, trecând prin defensiva în care apar Savic, Gimenez, Felipe, Vrsaljko sau englezul Trippier, mijlocul unde excelează căpitanul Koke, Saul Niguez, Hector Herrera, Renan Lodi sau Torreira, până la atacul unde se mai găsesc Carrasco, Correa sau tânăra speranță portugheză Joao Felix.