Juventus Torino ia Cupa Italiei, bătând Atalanta în finală
După un sezon în mare parte dezamăgitor în care a ratat cel de-al 10-lea titlu consecutiv, în favoarea lui Inter Milano, Juventus Torino și-a amintit că este o echipă mare, cu pretenții, cu jucători importanți și cu bugete imense și a câștigat finala Cupei Italiei, scor 2-1 contra Atalantei Bergamo. Meciul s-a disputat pe Stadionul Mapei al echipei Sassuolo, din Reggio Emilia, acolo unde torinezii au obținut și primul trofeu al anului, Supercupa Italiei, 2-0 vs Napoli.
Aseară, am avut vânt, ploaie, imnul Italiei cântat emoționant de Annalisa dar și 4,300 de spectatori în tribună, 20% din capacitatea stadionului, în urma relaxărilor graduale impuse de situația actuală a pandemiei. Am asistat la cel de-al 14-lea succes al lui Juventus în această competiție, al 6-lea pentru legendarul Buffon, care și- a adus aportul din plin pe parcursul jocului. De partea cealaltă, Atalanta are în palmares doar 1 Cupa Italiei, în 1963, nereușind să cucerească un trofeu nici acum și să pună cireașa de pe tort unui joc de calitate, consistent și atractiv ofensiv prestat în ultimii ani sub comanda maestrului antrenor de 63 de ani GianPiero Gasperini. În prezent, pe locul 2 al Serie A, cu 1 etapă înainte de final, echipa din Bergamo se bucură de a 3-a calificare consecutivă în cea mai mare competiție europeană intercluburi Champions League, acolo unde Juventinii își pot rata prezența următorul sezon, dacă AC Milan va câștiga în weekend, chiar la Bergamo.
Bergamaschi au început mai bine meciul, mai entuziaști, mai doritori de victorie și mai activi în atac și din punct de vedere al posesiei, mai ales în prima repriză. Masivul atacant Duvan Zapata a avut câteva incursiuni pline de tupeu pe partea stângă, dar lipsa de luciditate în fața porții sau experimentatul Buffon au păstrat echilibrul pe tabelă. Ba chiar, elevii mult contestatului Andrea Pirlo au deschis primii scorul în minutul 31 prin Dejan Kulusevski, la capătul unei acțiuni pornite de la un fault clar al juventinului Cuadrado la mijlocul terenului, nevăzută de niciun arbitru inclusiv principalul Davide Massa, pentru fericirea patronului Agnelli. Faza a evidențiat însă în mod negativ și apărarea lui Gasperini, care avea să se clatine decisiv și în doua repriză.
În minutul 41, ucrainianul Malinovskyi aduce egalarea, în urma unei acțiuni verticale a Atalantei ce a generat un scurt circuit între centralii defensivi ai campioanei, Chiellini deja cu cartonaș galben și De Ligt, din greu încercat și neadaptat la rigorile fotbalului italian, la acest nivel ridicat.
După pauză, jocul lui Juventus crește ca valoare, pragmatism și siguranță defensivă, dovedind o experiență și o ușurință remarcabile de a gestiona partide cu miză și trofeu pe masă. Adversarii par ușor obosiți și copleșiți de închiderea tuturor spațiilor de la mijlocul terenului și nu mai creează pericol în atac, în ciuda introducerii în joc a ofensivilor Muriel și Ilicic. La mijlocul reprizei secunde, iese la rampă tânărul Federico Chiesa, împrumutat de Juve de la Fiorentina, nimeni altul decât fiul fostului celebru internațional italian Enrico Chiesa, împreună cu care bătrînul Buffon a ridicat aceeași Cupa Italiei în 1999, în urma unei finale chiar împotriva Fiorentinei. Mai întâi, juniorul ales ulterior MVP-ul partidei, lovește bara lui Gollini, după o pasă magistrală cu călcâiul a lui Cristiano Ronaldo, apoi transformă în golul victorios de 2-1 o combinație incisivă și bine gândită cu autorul primului gol juventin Kulusevski.
Trupa din Bergamo atacă mult pe final de meci și încearcă o egalare nesperată, dar Pirlo își betonează apărarea prin intrarea celuilalt stâlp al defensivei de fier din ultimii ani, Leonardo Bonucci, apar nervii și precipitarea, dar scorul final rămâne 2-1 pentru Juventus. CR7 nu face un meci mare, în nota ultimelor prestații din campionat, dar termină sezonul cu adăugarea în voluminosul palmares chiar a singurului trofeu ce îi lipsea la nivel de club.
Cele 2 echipe s-au mai întâlnit în turului campionatului pe 16 decembrie 2020, la Torino scor 1-1 prin golurile marcate de același Chiesa și respectiv Freuler, returul de la Bergamo fiind acontat de Atalanta prin reușita lui Malinovskyi pe final de meci, 1-0 la data de 18 aprilie 2021.
- ATALANTA (sistem de joc 3-4-2-1): Gollini; Toloi (Djimsiti), Romero, Palomino; Hateboer (Ilicic), De Roon, Freuler, Gosens (Miranchuk) ; Pessina (Pasalic), Malinovskyi (Muriel), Zapata. (Antrenor Gasperini)
- JUVENTUS (sistem 4-4-1-1): Buffon; Danilo, Chiellini, De Ligt, Cuadrado; McKennie, Bentancour, Rabiot, F. Chiesa (Dybala); Kulusevski (Bonucci), Ronaldo. (Antrenor Andrea Pirlo).
sursa foto theGuardian/ Reuters