Messi își completează palmaresul cu încă o Cupă alături de FC Barcelona
FC Barcelona câștigă Cupa Regelui Spaniei/ Copa del Rey, 4-0 în urma finalei disputate pe stadionul La Cartuja din Sevilla contra bascilor de la Athletic Bilbao. Toate golurile au fost marcate în cea de-a doua repriză, între minutele 60-72 de Griezmann, Frenkie De Jong și Lionel Messi, de 2 ori, după o primă repriză echilibrată dar cu un procentaj al posesiei covărșitor în favoarea catalanilor, 72%, la final de înfruntare.
Starul Argentinian în vârstă de 33 ani își consolidează un palmares legendar, de “Rege”, după cum titrează ziarele din ziua următoare, ajungând la 7 Cupe ale Spaniei, 10 La Liga, 3 Supercupe ale Spaniei, 4 trofee Champions League, 3 Supercupe ale Europei, 3 Mondiale ale Cluburilor, 1 Mondial sub 20 ani, 1 Aur Olimpic, 6 Baloane de Aur, 6 Ghete de Aur și de 2 ori Cel mai bun jucător FIFA.
Marca.com ne sintetizează și numărul partidelor jucate în tricoul blau-grana începând cu anul 2004 în toate competițiile precum și bilanțul acestora: 664 de goluri în 771 meciuri, dintre care 539 de victorii (70%), 140 de meciuri terminate la egalitate (18%) și 92 de înfrângeri (12%), cifre și recorduri absolute nemaîntalnite la niciun fotbalist din istoria acestui club.
Acesta este cel de-al 31-lea triumf al FC Barcelona în Copa del Rey, vedetele echipei, de la Pique până la antrenorul Ronald Koeman menționând că poate fi vorba despre un important reset după perioadă mai slabă din ultimul timp, atât pe plan fotbalistic cât și financiar, datoriile clubului mărindu-se din cauza pandemiei. Joan Laporta, noul președinte, începând din martie 2021, dar și cel vechi sub tutela căruia s-au obținut mari performanțe cu Guardiola pe bancă, e încrezător că Messi va rămâne la echipă, datorită relației extrarodinare pe care o are cu acesta, dar și a rolului imens pe care i-l va oferi, de liant între jucătorii consacrați Pique, Busquets sau Jordi Alba și tinerii de perspectivă cum sunt Mingueza, Pedri, De Jong și Ansu Fati.
După acest succes, echipa este așteptată să devină mai unită și să continue parcursul pozitiv, șansele pentru cel de-al 27-lea titlu în întrecerea internă fiind în continuare ridicate, în ciuda înfrângerii din El Clasico și a ocupării ultimului loc de pe podium, în spatele celor 2 granzi din capitală Madrid, Atletico și Real, cu 8 runde rămase de disputat.
Ales cel mai valoros jucător al finalei Athletic Bilbao – FC Barcelona, căpitanul Messi devine în urma dublei reușite de sâmbătă seară și cel mai prolific marcator în finalele Copa del Rey, cu 9 reușite, depășind recordul deținut până acum de goalgetterul basc Telmo Zarra.
De menționat că la începutul anului, în ianuarie 2021, FC Barcelona a pierdut Supercupa Spaniei chiar în fața adversarului de acum din cupă, în urmă unui meci care a avut nevoie de prelungiri pentru a-și stabili învingătoarea, scor final 3-2 pentru bascii care au marcat atunci prin De Marcos, Villalibre și Williams, catalanii răspunzând prin dubla lui Griezmann.
- Athletic Bilbao (system 4-4-2): Unai Simon; De Marcos, Alvarez (Nunez), Martinez, Balenziaga; Bergenguer (Vesga), Dani Garcia, Unai Lopez (Berchiche), Muniain (Lekue); Inaki Williams (Villalibre), Raul Garcia. Antrenor: Marcelinho Garcia
- FC Barcelona (3-5-2): Ter Stegen; Lenglet, Pique (Araujo), Mingueza (Dembele); Jordi Alba, Pedri (Moriba), Busquets, De Jong, Serginho Dest (Sergi Roberto); Messi, Griezmann (Braithwaite). Antrenor Ronald Koeman
Sursa foto Facebook FC Barcelona