România pierde la limită cu Germania al doilea meci din grupele de calificare pentru Mondialul din Qatar
Naționala de Fotbal a României a înregistrat duminică pe Arena Națională prima înfrângere din actuala campanie de calificare pentru Cupa Mondială ce se va desfășura anul viitor în Qatar, 0-1 contra Germaniei, gol reușit de Gnabry în minutul 17. Astfel, nemții ating recordul de 18 victorii consecutive în preliminariile CM, conform eurosport.ro
Deși scorul final ar putea indica un meci mai strâns și echilibrat, diferența de valoare, experiență și stil de joc s-a văzut încă din primul sfert de oră al partidei în favoarea nemților lui Joachim Low. Aceștia ne-au presat constant prin variații dinamice și intense de pase și conexiuni ultra-eficiente, atât la mijlocul terenului, cât și pe părțile laterale, beneficiind și de coeziunea incredibilă a departamentului ofensiv condus de playmaker-ul Gundogan, activat prin săgețile Sane si Gnabry.
Acesta din urmă marchează repede în poarta noastră, după o demarcare frumoasă în mijlocul careului nostru și o combinație fulger cu vârful Kai Havertz, dar faza e suspectă de offside. Golul rămane valabil, traseele nemților se mențin periculoase, jocul Mannschaftului experimentând la București un mix perfect între stilul ofensiv combinativ al lui Guardiola de la Manchester City cu automatismul inexpugnabil practicat de Bayern Munchen mai ales în plan defensiv, liantul dintre cele două fiind mijlocașul bavarezilor Joshua Kimmich, titular din cauza indisponibilității madrilenului Tony Kroos.
Facem față cu greu atacurilor oaspeților, selecționerul nostru Mirel Rădoi urlă des spre elevii săi, secundul Nicolae Dică este vizbil încruntat în căutare de soluții salvatoare, partea lui Camora se clatină, mijlocașii noștri fac o risipă enormă de efort, invitați aproape la fiecare fază sa-și depășească limitele, iar portarul nostru Florin Niță, legitimat în Cehia la Sparta Praga, își dă un important examen de maturitate pastrând scorul la un nivel minim, deși toată lumea fotbalistică ar fi întrevăzut mai multe goluri în poarta noastră. Scapă și Mihăilă apoi Keseru pe contra-atac fără luciditate la finalizare, iar Pușcaș și mai ales Stanciu pe final de meci ratează o egalare nemeritată ce sperie vedetele lui Bayern Neuer și Kimmich, după cum o declară chiar aceștia după meci.
Tricolorii pierd cele 3 puncte dar câstigă un portar cu mare potențial de evoluție și cu suflet mare, lacrimile din cadrul flash-interviului post partidă, unde recunoaște în numele întregii noastre echipe superioritatea colosală a adversarului, stând mărturie în acest sens.
Remarcăm încă o dată, dacă mai era nevoie, spiritul Mirel Rădoi transpus în teren si manifestat prin sârguință, motivație, dorință de luptă și sacrificiu, o abordare care poate în acest meci a păstrat proporțiile scorului și care ne-a adus aproape de egalare, dar care poate în alte înfruntări viitoare ne va aduce puncte și în final calificarea mult dorită. Nu vrem să pierdem, dar dacă o facem, sa fie în lacrimi, cu capul sus și cu optimism+realism către următoarea etapă de calificare, miercuri, la Erevan, contra Armeniei.
- România (sistem 4-2-3-1): Niță; Ov.Popescu, Chiricheș, Toșca, Camora (Burcă); Stanciu, R. Marin, Mihăila (Dennis Man), Tănase (Cicâldău), Ianis Hagi (Maxim); Keșeru (Pușcaș)
- Germania (4-3-3) Neuer; Klosterman, Ginter, Rudiger, Emre Can; Goretzka, Kimmich, Gundogan; Havertz (Werner), Gnabry (Neuhaus), Sane (Younes)
Alte rezultate, în grupa noastră (J):
- Armenia 2-0 Islanda (marcatori Barseghyan, Bayramyan)
- Macedonia de Nord 5-0 Liechtenstein (marcatori Bardi, Trajkovski x2, Elmas, Nestorovski)
Următoarea etapă, în grupa noastră/ 31 martie 2021
- Armenia – România
- Liechtenstein – Islanda
- Germania – Macedonia de Nord
Clasament grupa noastră
- Germania = 6 puncte
- Armenia = 6 puncte
- Macedonia de Nord = 3 p
- Romania = 3 p
- Islanda = 0 p
- Liechtenstein = 0 p
Sursa foto NationalaRomaniei Official Facebook