Raliul Brașovului a ajuns la ediția aniversară cu numărul 50
Cu o istorie care se întinde pe o perioadă de peste o jumătate de secol, începând cu anul 1971, TESS Rally Brașov sărbătorește în acest an ediția cu numărul 50. În anul 1969, competiția s‐a desfășurat sub numele de Raliul Narciselor, între 1971 și 1984 sub numele de Raliul Zăpezii, între 1985 și 2006 sub numele de Raliul Brașovului, iar între 2007 și 2019 sub numele de Raliul Tess.
Vorbim despre o performanță demnă de invidiat care ne arată, dacă mai era nevoie, că Brașovul este o zonă în care raliurile au fost întotdeauna apreciate de către publicul pasionat și nu numai.
După începutul consemnat în Romania Winter Rally, între 22-24 ianuarie 2021 la Covasna, TESS Rally Brașov este etapa a doua a unui sezon care se anunță foarte lung și disputat. Din această postură, brașovenii vor ridica și ei cortina pe 26 martie 2021 în Campionatul Național de Raliuri pe Asfalt Betano 2021, de‐a lungul a două zile în care vom asista la opt probe speciale totalizând 118,2 km, lungimea copletă cumulând 447,80 km pe suprafață din asfalt.
Să notăm și incursiunea în zona Făgărașului, acolo unde iubitorii de raliuri vor avea parte de patru speciale care se anunță mai mult decât interesante. Cu atât mai mult cu cât vom avea parte de o etapă contând și în Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice Betano 2021 și în Campionatul Național Rally 2 Betano 2021, numărul total al echipajelor înscrise ajungând la 82!
Iată mai jos programul raliului, harta traseului, precum și echipajele înscrise în competiție, conform buletinului informațional al Federații Române de Automobilism Sportiv:
TESS RALLY BRAȘOV 2021 – PROGRAM
Joi, 25 martie 2021
Shakedown Crizbav‐Dumbrăvița 2,50 km 14h00
Start festiv, Piața Sfatului 19h.30
Vineri, 26 martie 2021
Start Service A OUT (Coresi Shoping Resort) 12h00
Făgăraș 13h15
PS 1 Făgăraș 1 9,90 km 13h18
Șoarș 13h33
PS 2 Șoarș 1 12,35 km 13h36
Regrupare A, Cetatea Făgăraș 14h11
Service îndepărtat A 15h41
Făgăraș 16h01
PS 3 Făgăraș 2 9,90 km 16h04
Șoarș 16h19
PS 4 Șoarș 2 12,35 km 16h22
Regrupare B, Coresi Shopping Resort 18h07
Service B 18h17
Brașov 19h12
PS 5 Brașov (noapte) 10,80 km 19h15
Service C, Coresi Shopping Resort 20h15
Sosire Parc Inchis, Piața Sfatului Brașov 21h20
Sâmbătă, 27 martie 2021
Start Brașov, Piața Sfatului 10h00
Service D, Coresi Shopping Resort 10h15
Brădet 11h05
PS 6 Babarunca 26,05 km 11h08
Regrupare C, Muntele Roșu 11h48
Service E, Muntele Roșu 13h18
Muntele Roșu 13h38
PS 7 Muntele Roșu 26,05 km 13h41
Regrupare D, Coresi Shopping Resort 14h51
Service F, Coresi Shippong Resort 15h01
Poiana Brașov 16h16
PS 8 Poiana Brașov ‑ Power Stage10,80 km 16h19
Service G 17h09
Sosire Parc Închis, Piața Sfatului Brașov 17h39
TESS RALLY BRAȘOV 2021 – LISTA ECHIPAJELOR ÎNSCRISE
Poz No. Echipaj Mașina Grupa
000 Florin Guran / Valentin Hard Isuzu D‐Max
00 Attila Jakab / Todor Vendel Subaru Impreza
0 George Grigorescu / Patricia Grigorescu Dacia Sandero
K Csaba Ferencz / Zsolt Balint Suzuki Swift
Campionatul Național de Raliuri Betano 2021
1 500 Mads Ostberg / Torstein Eriksen Citroen C3 Rally2 RC2
2 1 Simone Tempestini / Sergiu Itu Skoda Fabia R5 RC2
3 2 Dan Gîrtofan / Tudor Mârza Skoda Fabia Rally 2 RC2
4 3 Norbert Maior / Francesca Maior Peugeot 106 RC5
5 4 Bogdan Marișca / Sebastian Itu Ford Fiesta R5 RC2
6 6 Adrian Teslovan / Vajk‐Imre Cseh Mitsubishi Lancer Evo X RC2N
7 8 Adrian Răspopa / Cosmin Diacu Skoda Fabia R5 RC2
8 9 Cristian Timisică / Gabriel Lazăr Mitsubishi Lancer Evo IX RC2N
9 11 Andrei Cașcaval / Dorin Pulpea Subaru Impreza RC2N
10 12 Sebastian Barbu / Bogdan Iancu Skoda Fabia R5 RC2
11 13 Eugen Cărăgui / Robert Fus Peugeot 208 R5 RC2
12 21 Andrei Gîrtofan / Doru Vraja Subaru Impreza RC2N
13 22 Ionuț Zăbavă / Andrei Toderaș Peugeot 207 RC NAT12
14 23 Alexandru Gheorghe / Ciprian Solomon Peugeot 208 R2 RC4
15 24 Adi Iliescu / Mihai Căpeț Mitsubishi Lancer Evo NAT11
16 28 Rareș Tomiță / Levente Csegzy Mitsubishi Lancer Evo IX RC2N
17 37 Bogdan Gheorghiu / Andrei Gheorghiu Suzuki Swift Sport RC5
18 38 Jean Tatu / Eugen Rotaru Subaru Impreza NAT11
19 39 Paul Țurcanu / Mihăiță Lăzărescu Mitsubishi Lancer Evo 6,5 NAT11
20 41 Emil Csaba Vincze / Sorin Colceriu Mitsubishi Lancer Evo IX RC2N
21 43 Dan Albuț / Florin Petrișor Dacia Logan RC5
22 51 Radu Necula / Adrian Temeș Suzuki Swift Sport RC5
23 53 Răzvan Nechifor / Levente Mag Mitsubishi Lancer Evo IX NAT11
24 54 Ovidiu Costea / Mircea Onofrei Peugeot 208 R2 RC4
25 55 Dorin Costea / Horațiu Șerban Voicu Ford Fiesta ST NAT12
26 57 Paul Popa / Teodor Gabriel Găină Suzuki Swift Sport RC5
27 58 Mircea Samuil / George Neș Audi A3 TDI NAT12
28 59 Cristi Cotan / Dan Șimota Suzuki Swift Sport RC5
29 61 Csongor Szabo / Rareș Fetean Ford Fiesta R2T RC4
30 63 Răzvan Trișnevschi / Traian Arsenescu Mitsubishi Lancer Evo IX RC2N
31 64 Horea Balea / Dorian Fazacas Dacia Sandero RC5
32 65 Ionuț Șimon / Alexandru Bindileu Seat Ibiza Cupra NAT12
33 67 Bogdan Moldovan / Sergiu Rogozan Mitsubishi Lancer Evo VII NAT11
34 69 Mihai Manole / Marc Banca Renault Clio R3 RC4
35 70 Cristian Sugar / Aurelian Hanea Suzuki Swift Sport RC5
36 72 Bogdan Cuzma / Florin Dorca Skoda Fabia Rally2 RC2
37 73 Artur Luca / Iulian Gheorghe Suzuki Swift Sport RC5
38 75 Dragoș Popa / Vlad Colceriu Dacia Sandero RC5
39 76 Radu Luca / Dorina Luca Dacia Sandero RC5
40 78 Istvan Soos Hortea / Janos Soos Mitsubishi Lancer Evo IX NAT11
41 79 David Tarța / Andrei Brezoszki Suzuki Swift Sport RC5
42 81 Bogdan Năstase / Delia Năstase Mitsubishi Lancer Evo IX NAT11
43 82 Roland Csato / Sandor Csikos Dacia Sandero RC5
44 83 Adrian Grigore / Emilia Olteanu Mitsubishi Lancer Evo IX RC2N
Campionatul Național de Raliuri Betano 2021
Poz No. Echipaj Mașina Grupa
45 85 Bogdan Talașman / Andrei Mitrașcă Suzuki Swift Sport RC5
46 90 Vlad Răducanu / Laurențiu Mandu Peugeot 208 R2 RC4
47 92 Adrian Drăgan / Valentin Brădățeanu Dacia Sandero RC5
48 97 Victor Supuran / Mihai Supuran Dacia Sandero RC5
49 98 Marius Sîncrăianu / Alina Bianca Pop Peugeot 208 RC4
50 403 Claudiu Albuț / Radu Ursu Suzuki Swift Sport RC5
51 405 Constantin Tudose / Eduard Rogozan Dacia Sandero RC5
52 409 Daniel Gugu / Mihai Stanciu Dacia Logan RC5
53 410 Sergiu Dinulescu / Dumitru Gheorghe Suzuki Swift Sport RC5
54 413 Silvan Cimpoeșu / Laszlo Csegzy Dacia Sandero RC5
55 414 Marcel Cioltan / Ioan Popa Ford Fiesta NAT12
56 415 Antal Biro / Bogdan Nițescu Suzuki Swift RC5
57 416 Răzvan Ungureanu / Theodor Penișoară Dacia Sandero RC5
58 426 Bogdan Popescu / Ana Maria Calea Dacia Sandero RC5
59 435 Ciprian Lupu / Andrei Pintilii Citroen C2 NAT12
60 447 Costin Popescu / Mihai Rotaru Honda Civic RC5
61 501 Nikola Mishev / Yanaki Yanakiev Peugeot 208 R2 RC4
Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice Betano 2021
62 209 Levente Kovacs / Alexandru Neumann Ford Escort I1A3
63 218 Aurel Balea / Iulian Ichim Dacia 1310 Dacia R.
64 227 Cătălin Cedric Ghigea / Călin Fărăgău Alfa Romeo Alfetta GTV I1A5
65 264 Dorin Alexandrescu / Andrei Moțescu VW Golf I1A2
66 299 Mirela Bucovicean / Andrei Pop Ford Escort I1A3
Campionatul Național Rally 2 Betano 2021
67 101 Emanuel Resiga / Denisa Resiga Ford Fiesta ST A2
68 103 George Marinescu / Alexandru Simon Peugeot 106 A3
69 107 Peter Havrilla / Iulian Marcus Seat Leon A2
70 108 Cristian Barbu / Cătălin Catană Ford Fiesta ST 150 A2
71 110 Cristian Pesoțchi / Bianca Radu Renault Clio A2
72 115 Lucian Țugulea / Arnold Căițanu Dacia Logan A1
73 116 Bogdan Gligor / Ionuț Lazăr Ford Fiesta A2
74 117 George Hobjilă / Andrei Andruș BMW e36 A2
75 118 Cosmin Săliștean / Ana Maria Săliștean Peugeot 206 A2
76 119 Cristian Ciobotea / Mihai Sandu Renault Clio A2
77 121 Eduard Georgescu / Mihai Chipăruș Renault Clio RS A2
78 122 Alin Butnariu / Mihai Talpău Suzuki Swift A1
79 125 Adrian Tehei / Angela Sautea Suzuki Ignis Sport A1
80 129 Mihai Popa / Florian Nițurad Ford Fiesta A2
81 144 Cristian Toader / Călin Paraschiv Seat Ibiza A3
82 155 Sebastian Scîrlet / Eduard Zamfirache Dacia Sandero A3
Sursa text: Alexandru Dobai în FRAS Betano Info Rally #03/2021
Sursa foto Rally Photo Hunters/ Attila Ba